Ce nu spune Huawei despre Mate 40 PRO si de ce nu spune - Android

Ce nu spune Huawei despre Mate 40 PRO si de ce nu spune - Android

Ce nu spune Huawei despre Mate 40 PRO si de ce nu spune? Observ ca au inceput sa apara din ce in ce mai multe materiale sponzorizate in legatura cu acest telefon. Cel mai nou poate fi citit aici, este un material publicitar postat pe adevarul.ro. Am mai vazut astfel de articole marcate cu (P) […]

Ce nu spune Huawei despre Mate 40 PRO si de ce nu spune? Observ ca au inceput sa apara din ce in ce mai multe materiale sponzorizate in legatura cu acest telefon.

Cel mai nou poate fi citit aici, este un material publicitar postat pe adevarul.ro. Am mai vazut astfel de articole marcate cu (P) si le citesc deoarece imi apar pe Facebook. Nimic neobisnuit ca Huawei isi promoveaza produsul, unul de altfel foarte bun, primul si singurul smartphone (de pana acum) cu procesor pe 5nm si conform expertilor (dxomark.com), cu cele mai bune camere foto.

Insa, nu citesc pe nicaieri despre lipsa aplicatiilor Google. Ni se dau titluri precum “Rămâi aproape de ştirile importante şi aplicaţiile preferate: Ştirile PROTV şi Petal Search, prezente în HUAWEI AppGallery, preinstalat pe noul HUAWEI Mate 40 Pro” sursa

Despre pretul noului smartphone am discutat aici, nu este deloc un pret mic. Dar haideti sa fim seriosi…ce instalam la primul contact cu telefonul? Ce aplicatii cautam dupa ce l-am pornit?

Cautam cumva Stirile PROTV sau Petal Search? Probabil ca multi dintre utilizatorii de Android nici nu au auzit de ultima. Ma intreb…nu cumva utilizatorii vor sa-si introduca contul de Google in Google Play?

Nu cumva prima data instaleaza Facebook, Messenger, Waze, YouTube, Gmail, Whatsapp, Google Drive, Google Photos, Google Maps, etc? Pe un astfel de telefon, putem instala Google Classroom sau Google Meet (pentru scoala online)?

Toate aplicatiile de Mobile Banking se pot descarca din magazinul lor? Spre exemplu, aplicatia Mobile Banking de la Unicredit? Are cineva incredere sa instaleze o aplicatie de online banking dintr-o sursa externa? Nu este totusi un joc oarecare….

Ele nu sunt prezente pe telefonul Huawei Mate 40 PRO! Ce va face utilizatorul? Fie va da retur (in cazul in care nu stia de lipsa lor), fie va incerca sa utilizeze telefonul fara aplicatiile de mai sus (destul de putin probabil), fie va incerca sa le descarce din sursele alternative disponibile.

Oare toate aceste aplicatii functioneaza perfect daca le vom descarca din alte surse? Nu va aparea nicio problema? Daca o parte functioneaza, se actualizeaza automat? Putem asocia contul personal de Google?

Nu mai stiu exact, dar Netflix poate fi instalat? HBO GO? Am intrat si pe site-ul oficial Huawei (Romania) si nicaieri nu se discuta despre aceste aplicatii, nu suntem informati despre lipsa lor…

De ce publicatiile care posteaza articole publicitare evita sa discute despre asta si nu ating subiectul? Oare Huawei le cere asta? Sunt numai cateva intrebari la care eu nu am cum sa raspund…In rest, toate bune si frumoase. Mate 40 PRO ramane unul dintre cele mai bune telefoane din lume, nimic de criticat!

06/11/2020 12:32 PM