Lansat – Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret - Android

Lansat – Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret - Android

Androidro.ro
Lansat – Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret

Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret Iata ca a sosit si momentul cel mai asteptat al acestei perioade, momentul in care Allview isi dezvaluie cel mai nou telefon mobil. Este vorba despre un terminal care face parte din gama de top al brasovenilor, gama “Soul”. Deja a ajuns la a saptea […]

Lansat – Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret
Cosmin

Androidro.ro
Lansat – Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret

Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret

Iata ca a sosit si momentul cel mai asteptat al acestei perioade, momentul in care Allview isi dezvaluie cel mai nou telefon mobil. Este vorba despre un terminal care face parte din gama de top al brasovenilor, gama “Soul”. Deja a ajuns la a saptea generatie si asa cum era de asteptat, tine pasul cu tendintele actuale.

Allview Soul X7 PROAllview Soul X7 PRO

Denumirea completa a telefonului esteAllview Soul X7 PRO si prin intermediul acestui articol, veti afla cam tot ceea ce trebuie sa stiti despre noul smartphone. Nou din mai multe puncte de vedere, veti vedea de ce spun asta.

Eu l-am avut la dispozitie cateva zile si in cele ce urmeaza, il puteti cunoaste si voi, am atasat inclusiv recenzia video!

Dupa foarte mult timp, Allview trece la platforma Qualcomm! Consider ca este cea mai buna miscare pe care puteau sa o faca in acest domeniu si cred ca si-au ascultat fanii. Ne ofera un terminal cu un procesor Snapdragon, as spune ca acest detaliu schimba multe. Pe scurt, va spun de ce procesoarele Qualcomm Snapdragon sunt cele mai apreciate si mai de succes pe platformele mobile.

  • -Ofera o stabilitate mult mai mare a intregului sistem de operare si permite dezvoltatorului sa ofere actualizari mai dese.
  • -Performante mai mari ale camerelor foto, inclusiv daca ne uitam spre aplicatia dedicata.
  • -Un GPS mai rapid si mai stabil.
  • -Conexiuni mai bune (WiFi, Bluetooth, 4G)
  • -Calitate a sunetului net superioara, diferente sesizabile atunci cand folosim castile.
  • -Performante mai bune ale acumulatorului.

Review VIDEO

Multe dintre modulele si componentele amintite anterior, sunt integrate in chipset. Dar sa nu intram prea mult in amanunte mai tehnice, cert este ca Allview Soul X7 PRO, este dotat cu un procesor Snapdragon 630. Astfel, este plasat in zona mid-range si suficient pentru a se achita onorabil de majoritatea sarcinilor uzuale.

Eu am avut la dispozitie un Soul X7 PRO, l-am testat la greu cateva zile si va pot spune ca este un telefon corect, asa cum imi place sa afirm despre telefoanele de acest gen. Spun asta deoarece pretul reflecta performantele si chiar exceleaza la anumite capitole.

Apropo de pret, telefonul are un pret de lansare de 999 lei. Dar in perioada de precomanda, exista o reducere de 200 lei si il putem achizitiona contra sumei de 799 lei, o oferta atragatoare. Concret, iata acum si care sunt parerile mele legate de acest telefon, urmand ca in curand sa mai vin cu un articol in care sa va prezint mai in amanunt sistemul de operare si detalii legate de camerele foto.

Ecranul este unul perfect pentru acest pret si nu exagerez cu nimic. Desi nu este un AMOLED, iti ofera senzatia unui AMOLED. Culori aprinse, luminozitate excelenta (inclusiv in exterior) si un contrast ca la carte. Complet negru atunci cand este oprit, nu sesizezi deloc tente de gri si nici nu-ti dai seama unde incepe si unde se termina. Cred ca materialul video de review pe care l-am atasat este destul de elocvent.

Un display cu protectie Gorilla Glass si o diagonala de 6.53”, un FHD “Full View” cu margini inguste si care se bucura de tehnologia LTPS (low-temperature polycrystalline silicon).

As putea comenta putin despre camera de selfie, cea care nu se afla intr-un mecanism motorizat si care ar putea atenua o idee experienta multimedia.

Dar este directia in care se indreapta majoritatea producatorilor, au ales sa renunte la mecanismul respectiv. Oricum, de apreciat ca senzorul selfie este amplasat in partea stanga si nu in centru. In acest mod, devine mai putin vizibil si oricum, nu este deloc de mari dimensiuni.

Este un display super sensibil la atingeri, nu trebuie nici sa apesi tare si nici de mai multe ori pentru a executa o comanda, degetul aluneca perfect. Deci, fara pic de exagerare, ecranul este piesa de rezistenta a acestui telefon.

-Procesorul Snapdragon 630, este capabil sa asigure o rulare fluenta prin meniu si prin majoritatea aplicatiilor pe care le folosim zi de zi. Duce fara probleme PUBG Mobile, ceva lag am intalnit in momentul in care am jucat Aerofly FS 2020. Dar este oarecum normal, acest chipset nu este chiar varf de gama.

Per ansamblu, o rulare corecta si fara sa te enervezi sau sa astepti mult ca aplicatiile sa se deschida. GPS-ul este rapid si stabil, un alt avantaj dat de platforma Qualcomm. Sunetul foarte bun prin casti, superior telefoanelor cu MTK. Senzorul de amprente este ultra rapid, am aratat in clip destul de clar.

-Desi nu primim momentan Android 10, versiunea 9 PIE este una curata. Fara aplicatii inutile si cu setarile de care avem nevoie. Control prin gesturi inteligente, deblocare prin dubla atingere, cateva teme la dispozitie si chiar un mod intunecat automat, am observat ca acesta se aplica in momentul in care setam o imagine de fundal mai inchisa la culoare. In articolul viitor, am sa va arat si capturi de ecran de prin meniu + setarile disponibile.

-Acumulatorul are o capacitate destul de mare, mai ales daca privim spre grosimea telefonului (8.3mm). 4000 mAh cu incarcare rapida la 18W.

Allview AVI – singurul asistent in limba romana si unul care a primit actualizari constante. A devenit din ce in ce mai inteligent si in mare parte, iti permite sa interactionezi cu telefonul mobil fara sa-l atingi. Iti citeste mesajele, porneste singur navigatia, camera foto, iti aduce cele mai importante stiri, deschide aplicatiile sau functiile telefonului, etc. Este destul de complex si chiar nu as avea cum sa acopar toate aspectele intr-un articol. Recomand sa-l testati si sa va imprieteniti cu el 😉

4 senzori foto – 13MP+8MP+2MP+2MP. Un setup modern ce ofera inclusiv poze in format ultrawide sau wide, capturi macro sau bokeh. Primim si captura 4K la 30fps, dar nu stabilizare optica, aproape imposibil la acest pret. Poze facute cu Allview Soul X7 PRO, in articolul ce va urma.

Nu va pot arata cutia de vanzare sau accesoriile, eu am primit o versiune de teste. Dar am avut posibilitatea de a analiza telefonul la capitolul design si pot afirma ca este destul de luxos.

Primim sticla inclusiv in partea din spate, 4 camere foto amplasate in partea stanga si care respecta tendintele actuale. M-am bucurat cand am vazut si jack-ul audio de 3.5mm, o dotare pe care o consider un “must have”. Apoi, rama metalica si o culoare eleganta, este un maro foarte inchis, Allview denumeste nuanta ca fiind “Black Desire”.

Rama metalica si la baza ecranului intalnim microfonul pentru convorbiri, jack-ul audio, difuzorul si mufa pentru incarcare/conectare la PC:

Butonul principal este evidentiat printr-o culoare aurie si are striatii pentru un feedback mai bun si mai precis:

Difuzorul multimedia este amplasat discret, nu sare in evidenta si are o grila generoasa:

Camera secundara, cea integrata in display si de dimensiuni destul de reduse:

Cei 4 senzori foto si cititorul de amprente. Camera pentru capturi macro este mai discreta si amplasata separat:

Trebuie neaparat o husa, modulul camerelor iese din carcasa destul de mult:

Margini destul de subtiri ale ecranului. Nu cred ca pentru acest pret puteau oferi mai mult sau un design mai atragator:

Spate din sticla si inevitabil, destul de pretentios/luxos + magnet de amprente:

Allview Soul X7 PRO – specificatii tehnice

  • Procesor – Qualcomm Snapdragon 630, 8 nuclee / 14nm
  • Display –  LTPS, 6.53″, In-Cell, 1080p, Gorilla Glass 3
  • RAM+ROM – 4GB+64GB (slot catd)
  • GPU – Adreno 508
  • O.S – Android 9 Pie
  • Constructie – Sticla si metal
  • Senzor amprente – DA
  • Jack audio – DA
  • FM – DA
  • Stereo – NU
  • 4G – DA / FDD 800/850/900/1800/1900/2100/2600MHz
    TDD 2300/2500/2600MHz;SIM1 si SIM2
  • Dual SIM – Micro+Nano
  • Camere – 13MP f1.8 (ultrawide), 8MP (wide), 2MP (macro), 2MP (bokeh)
  • Selfie – 16MP
  • Captura video – 4k/30fps
  • Rating IP68 – NU
  • NFC – NU
  • Acumulator – 4000 mAh / 18W
  • WiFi/Bluetooth/GPS – Wi-Fi 802.11 b/g/n/ac, Bluetooth 5.0
  • Grosime – 8.3mm
  • Greutate – 193g
  • Oferta de pret – AICI

Lansat – Primele pareri Allview Soul X7 PRO si oferta de pret
Cosmin

14/05/2020 09:51 AM